CENTRUL NAŢIONAL DE CARTOGRAFIE

Miercuri, 18 Iunie 2014 00:00

Istoric

CENTRUL NAŢIONAL DE CARTOGRAFIE

Scurtă prezentare

Centrul Național de Cartografie are o istorie de peste 50 de ani, timp în care a trecut prin mai multe modificări ale numelui și și-a îmbogățit constant domeniul de activitate.

Instituția a fost înființată prin Ordinul nr. 81 din 10 februarie 1958 al Ministerului Agriculturii și Silviculturii, în subordinea Direcției Generale de Geodezie și Organizarea Teritoriului (DGGOT), sub numele de Centrul Național de Fotogrammetrie. Sediul era inițial pe Bulevardul Kiseleff nr. 34.

O primă schimbare apare în aprilie 1962, Centrul devenind „Sectorul III Fotogrammetrie în cadrul Institutului de Studii și Proiectări Agricole (ISPA)”, urmată de înființarea unui atelier de lucrări geodezice și topografice (1965). Denumirea de „Centrul de Fotogrammetrie” a revenit din 1966, acesta devenind unitate independentă a Consiliului Superior al Agriculturii, cu sarcini privind organizarea și funcționarea Fondului Geodezic și Cartografic Național.

Începutul anilor 1970 a adus, ca urmare a creșterii și diversificării sarcinilor de interes național în domeniul geodeziei, fotogrammetriei și cartografiei, modificarea Centrului de Fotogrammetrie în Institutul de Geodezie, Fotogrammetrie, Cartografie și Organizarea Teritoriului (IGFCOT) cu patru sectoare de activitate corespunzătoare specialităților de bază. A urmat o perioadă de modernizare a aparaturii și de dezvoltare a activității institutului, și a continuat prin accentuarea activităților de cercetare – dezvoltare.

Perioada 1996 – 2001 marchează reorganizarea IGFCOT, și crearea, în subordinea Oficiului Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie a Institutului de Cadastru, Geodezie, Fotogrammetrie și Cartografie (ICGFC), ce apoi va fi redenumit în 2004 ca Centrul Național de Geodezie, Cartografie, Fotogrammetrie și Teledetecție (CNGCFT) subordonat Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Ultima modificare a denumirii a avut loc în 2012, CNGCFT transformându-se în Centrul Național de Cartografie (CNC).

 

Printre cele mai importante realizări ale acestei instituții eşalonate de-a lungul celor peste 54 de ani de activitate, putem enumera:

 

- Participarea la completarea, întreţinerea şi modernizarea Reţelei Geodezice de Stat, alături de Direcţia Topografică Militară;

- Realizarea Inventarelor şi cataloagelor de date geodezice pentru 13.000 de puncte de ordinele I-IV şi 135.000 de puncte de ordinul V şi de îndesire;

- Participarea, împreună cu Direcţia Topografică Militară, la executarea şi întreţinerea Reţelei de Nivelment de Stat;

- Realizarea Inventarelor şi cataloagelor de date de nivelment pentru 17.500 de reperi situaţi pe o lungime de aproximativ 19.000 km;

- Realizarea reţelei de nivelment de înaltă precizie a României, compensarea reţelei de nivelment în plan de referinţă Marea Baltică, ediţia 1982;

- Executarea de lucrări de aerofotografiere cuprinzând 850.000 de fotograme originale, acoperind zone mari din suprafaţa întregii ţări;

- Executarea şi editarea planului topografic de bază în format analogic scara 1:5000 şi       1:2000, prin metode fotogrammetrice şi a planului cadastral derivat din acestea, pentru 85% din suprafaţa ţării, respectiv 46.000 de originale;

- Realizarea şi editarea integrală a hărţii cadastrale a României scara 1:50.000 şi parţial 1:25.000;

- Realizarea şi editarea diferitelor hărţi tematice, pentru întreg teritoriul ţării, dintre care : harta administrativă şi fizico-administrativă a României, hărţi hidrografice şi Atlasul cadastrului apelor, hărţi economice, fizico-administrative pe judeţe, hărţi turistice, hărţi pedologice, hărţi meteo-radar, hărţi de navigaţie şi pescuit.

 - Participarea la întreţinerea şi modernizarea reţelelor geodezice ale României;

- Actualizarea hărţii cadastrale scara 1:50.000 utilizând metode de teledetecţie;

- Realizarea GIS-ului pentru Municipiul Constanţa;

- Realizare planurilor digitale pentru Municipiile Craiova şi Galaţi;

- Realizarea ortofotomozaicului, a planului cadastral şi a bazelor de date de tip cadastral pentru Oraşul Năvodari;

- Realizarea planurilor în format digital, scara 1:5.000 pentru zonele de hazard natural pentru întreaga Românie;

- Realizarea şi actualizarea, în format digital, a limitelor administrativ teritoriale la nivel întregii ţări;

- Realizarea Modelului Digital al Terenului pentru România utilizând reprezentarea reliefului prin curbele de nivel preluate dupǎ harta cadastrală scara 1:50.000;

- Realizarea bazei de date a evidenţei punctelor din reţeaua geodezică naţională, ordinele I-III;

- Actualizarea, refacerea şi completarea reţelei de nivelment de înaltă precizie a României, măsurători executate în perioada 1974-1990;

- Realizarea evidenţei reţelei de nivelment de ordinul I-V a României, compensarea reţelei de nivelment în sistem de referinţă Marea Neagră 1975, ediţia 1990;

- Modernizarea Reţelei Geodezice Naţionale prin realizarea reţelelor geodezice de clasă A, B şi C cu ajutorul tehnologiei GPS, întocmirea, editarea şi oficializarea Cataloagelor de date ale Reţelei Geodezice Naţionale GPS;

- Eaborarea Normelor metodologice privind întreţinerea şi modernizarea reţelei de triangulaţie de ordinul I-IV existentă şi a Normelor metodologice privind recuperarea şi integrarea în bazele de date geo-cartografice; 

- Executarea reperajului fotogrammetric cu premarcaj în municipiul Constanţa şi oraşul Năvodari;

- Realizarea reperajului şi delimitării intravilanului municipiului Craiova;

- Cotarea Staţiilor Permanente GPS pentru determinarea cotelor staţiilor GNSS permanente în sistem de altitudini MN75 (Ediţia 1990) situate pe întreg teritoriul ţării;

- Constituirea sistemului informatic geografic - GIS al Reţelei Geodezice Naţionale a României pentru reţeaua de triangulaţie de ord. I - IV, reţeaua GPS de clasă A, B, C, D şi Staţiile Permanente GNSS, reţeaua de nivelment;

- Elaborarea şi implementare al nivelul OCPI a Instrucţiunilor de constituire şi administrare a bazelor de date a reţelelor de triangulaţie de ord. I - IV, reţeaua GPS de clasă A, B, C şi Staţiilor Permanente GNSS şi a Instrucţiunilor de constituire şi administrare a bazelor de date a reţelelor de nivelment de ord. I – IV;

- Îmbunătăţirea şi omogenizarea coordonatelor punctelor de hotar, precum si calcularea cu precizie mai mare a suprafeţei ţării în cadrul  proiectului HOTRO prin transcalculul coordonatelor din siteme diferite în sitemul actual Stereografic 1970;

- Măsurători geodezice și oceanografice de precizie pentru legarea maregrafelor la rețeaua de nivelment geometric și integrarea rețelelor geodezice naționale în sistemele de referință europene EUREF și EUVN prin lucrări de nivelment geometric de precizie și măsurători GNSS;

- Verificarea la teren a suprafeţelor tarlalelor rezultate din proiectul TarRo prin măsurători GPS - RTK pentru stabilirea preciziei reprezentării grafice a tarlalelor în care au fost emise titluri de proprietate în 22 de judațe situate în zonele de şes - deal - munte, în cadrul proiectului TARRO; 

- Organizarea şi efectuarea cursurilor de autorizare în categoria E, prin programe de pregătire profesională ținute la OCPI; 

- Modernizarea RGN - măsurători GPS în RGN de Clasă D şi lucrări de nivelment geometric în zona metropolitană a municipiului Bucureşti şi în judeţul Ilfov în puncte comune cu determinări GNSS (puncte din triangulaţia de stat) şi în puncte noi;

- Efectuarea de măsurători de nivelment de precizie, determinări GNSS şi măsurători gravimetrice pentru determinarea unui (cvasi)geoid în zona municipiului Bucureşti prin măsurători gravimetrice, măsurători de nivelment geometric de precizie şi determinări GNSS; 

- Îmbunătăţirea şi omogenizarea calcului coordonatelor punctelor de hotar şi calcularea cu precizie a suprafeţei ţării prin transcalculul coordonatelor din siteme diferite de coordonate în sitemul Stereografic 1970, în cadrul proiectului HOTRO;

- Realizarea planurilor cadastrale suport sc. 1:1000 - Proiect pilot pentru introducerea cadastrului general în intravilanele comunelor Câmpineanca și Odobești - județul Vrancea;

- Realizarea rețelei geodezice de ridicare în intravilanele unităților administrativ teritoriale comunale, în cadrul proiectului RGRIC;

- Administrarea Sistemului Informatic Geografic al RGN, gestiunea şi actualizarea bazelor de date;

- Reabilitarea și modernizarea rețelei naționale de nivelment de precizie cu determinarea unui cvasigeoid pentru județele Satu-Mare, Bihor, Alba, Hunedoara și Timiș;

- Reperaj fotogrammetric orașul Buzău pentru Proiectul - pilot “Obținerea planului digital 3 D corespunzător scării 1 : 2.000 pentru orașul reședință de județ Buzău”;

- Urmărirea deplasărilor de suprafață prin amplasarea unei rețele de urmărire în satul Izvoarele, județ Galați;

- Reabilitarea rețelei de nivelment de precizie ordinul  I-II prin recunoaștere și determinări GPS în punctele caracteristice, compatibile cu Rețeaua Geodezică Națională de Clasă D;

- Modernizarea Rețelei Geodezice Naționale - Măsurători GNSS și de nivelment geometric pentru determinarea unui cvasigeoid de precizie în zona Metropolitană a Municipiului București;

- Măsurători geodezice şi oceanografice la maregrafele din porturile Constanța, Mangalia, Midia și Sulina pentru urmărirea în timp a oscilațiilor nivelului Mării Negre față de Cota „0” prin legarea la reţeaua de nivelment şi integrarea reţelelor geodezice  naţionale  în sistemele de referinţă europene EUREF şi EUVN - în colaborare cu INCDM, conform Protocol de colaborare cu ANCPI;

- Realizarea Planului topografic de referinţǎ în format digital corespunzător scării 1:5.000, TopRo5 - versiunea 1,  prin prelucrarea mozaicului de ortoimagini scara 1:5.000 executat în perioada 2005 – 2006; 

- Realizarea bazelor de date pentru intravilan în cadrul proiectului Rencensământul Populaţiei şi Locuinţelor (RPL) - municipii reşedinţă de judeţ, municipii, oraşe - în vederea utilizării acestora de către Institutul Naţional de Statistică;

- Crearea bazei de date urbane pentru municipiul București în cadrul RPL, componenta GIS pentru străzi şi numere poştale, cu popularea bazei de date relaţionale cu nomenclatorul de străzi;

- Verificarea şi prelucrarea datelor pentru Rencensământul Populaţiei şi Locuinţelor, transmise prin intermediul prefecturilor;

- Editarea şi tipărirea pentru FNG a Catalogului de Produse Cartografice si Geodezice;

- Realizarea atlasului digital de semne convenţionale pentru scara 1:5000;

- Introducerea cadastrului general în intravilanul oraşului Nǎvodari şi obţinerea planului cadastral digital scara 1:500, produs informatic de tip GIS;

- Realizarea nomenclatorului de localitǎţi pentru România;

- Realizarea proiectului "Reprezentare grafică a tarlalelor în care au fost emise titluri de proprietate în România – TARRO";

- Stabilirea tipurilor de plan şi hartă şi dezvoltarea unei proceduri de editare şi tipărire a acestora pe baza datelor provenite din proiectul TARRO, în cadrul proiectului CARTOEDIT;

- Coodonarea activităţii, elaborarea şi finalizarea limitelor admistrative, verificarea documentaţiilor şi a limitelor UAT-urilor trimise de către OCPI, asigurarea asistenţei tehnice, validarea limitelor, colectarea şi validarea anexelor grafice şi a proceselor verbale semnate şi ştampilate de autorităţile locale, elaborarea hărţii generale cu situaţia litigiilor şi redactarea dosarelor finale teritoriale, în cadrul proiectului RELUAT;

- Crearea suportului cartografic necesar aplicării Legii 165/2013;

- Cartoeditarea şi tipǎrirea hărților fizice și administrative ale României la scara 1:600.000 şi ale judeṭelor la scara 1:100.000;

- Determinarea Modelului Digital al Terenului (DTM) şi curbelor de nivel corespunzǎtoare scǎrii 1:5000 pentru România şi integrarea datelor altimetrice în baza de date TopRo5;

- Verificarea lucrărilor de specialitate din domeniile geodeziei, cartografiei şi fotogrammetriei, în vederea recepţonării acestora de către ANCPI; 

- Analiza, modelarea și integrarea într-o bază de date a documentelor şi informaţiilor cadastrale în cadrul proiectului -  pilot UAT Țăndărei, județul Ialomița;

- Realizarea şi livrarea către ANCPI a seturilor de date spaţiale şi metadatelor aferente în cadrul proiectului INIS, în conformitate cu directiva INSPIRE;

- Realizarea seturilor de date spaţiale pentru scările 1:10.000, 1:25.000, 1:50.000, 1:100.000, 1:1.000.000, obţinute prin generalizarea TopRo5;

- Participarea la Proiectul “Informaţii geografice pentru mediu, schimbări climatice şi integrare UE” - LAKI I şi II; 

- Pregǎtirea suportului vector (zone cu vegetaṭie forestierǎ, hidrografie, transport) pentru 147 UAT-uri din Programul Naṭional de Cadastru şi Carte Funciarǎ (PNCCF);

- Realizarea bazei de date cartografice la scara 1:50.000;

- Realizarea planurilor parcelare pentru UAT-uri din județul Prahova;

- Actualizarea limitei zonei construite a localităților din România pentru actualizarea TopRO5 precum și a hărții digitale scara 1:50.000;

- Actualizarea şi completarea Planului topografic de referinţǎ în format digital corespunzător scării 1:5.000, TopRo5 - versiunea 2-3,  prin prelucrarea mozaicului de ortoimagini scara 1:5.000 executat în perioada 2008 – 2014; 

- Realizarea şi editarea formularelor tipizate pentru aplicarea legilor proprietǎţii, formularelor de cerei, registrelor şi tipizatelor necesare desfăşurării activităţii de cadastru şi carte funciară la nivelul ANCPI şi OCPI.

 
Published in CNC

Contact

  • Bd.Expozitiei, nr.1A, Sector 1, Bucuresti
  • +40 21 224 16 21
  • +40 21 224 39 67 (ROMPOS)
  • cnc@ancpi.ro
  • Vezi harta